Teatrul nu este viaţă în miniatură, ci viaţă mărită enorm,

viaţă exagerată înfiorător.

Teatrul n-are a face nici cu vreo clădire anume, nici cu un text, nici cu

actorii, nici cu forme sau stiluri. Esenţa teatrului se află într-o formă de

mister numit"clipa de faţă".

Suntem mai sinceri în teatru decât în viaţă!

Desi teatru romanesc a aparut tarziu (pana in secolul 19 spectacolele de teatru erau sub forma de spectacole de divertisment jucate in curtile boieresti sau sub forma de teatru folcloric) el a evoluat rapid si constant.

Primele reprezentatii, de catre artisti amatori, au avut loc in Iasi in 1814 si in Bucuresti in 1818. Spre mijlocul secolului, apetitul societatii romanesti pentru teatru a dus la o prezenta aproape continua a trupelor straine in amandoua capitalele si la primele reprezentatii in limba romana. Scolile de teatru ale Societatii Filarmonice din Bucuresti (1833) si ale Conservatorului Filarmonic si Dramatic din Iasi (1936) si mai tarziu a mai multor scoli de arta dramatica de stat (1864) au pus bazele educatiei teatrale si 1852 a fost anul aparitiei primelor trupe teatrale independente. O trasatura a teatrului romwnesc de la fondarea teatrelor nationale din Bucuresti si Iasi, dupa 1870, pana in zilele noastre este subventionarea lor de catre stat.

In timpul anilor comunismului s-au remarcat mari regizori de teatru: Sica Alexandrescu (1896-1973), Liviu Ciulei, Lucian Giurchescu, Radu Penciulescu, Lucian Pintilie, Andrei Serban, David Esrig, Ion Cojar si multi altii. Multi s-au alaturat diasporei si au devenit nume rasunatoare in teatrul international. Dupa 1989, teatrul romanesc s-a impus prin reprezentatii de succes pe marile scene ale lumii, multumita actorilor sai de exceptie si a unei regii originale datorata unor regizori ca Silviu Purcarete, Catalina Buzoianu, Tompa Gbbor si Mihai Maniutiu.